Fatalitatea

Fatalitatea

 

 

Omar Khayyam

 

O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj şi scrum.

 

 

Khayyām, în astă lume până şi adevărul
Hyperbolă doar este. Te chinuie mereu
Această înjosire? Dă-ţi sorţii trupul tău
Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris – nu şterge Zeul.

 

 

O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte

Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.

 

 

O, suflete, -mpreună suntem ca un compas
C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas.
Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.

 

 

Ce este-aceastâ goană de umbre colorate?
Fantastica lor fugă absurdă-i şi sublimă.
Ea naşte dintr-o mare ce astfel se exprimă
Şi în aceeaşi mare se-ntorc pe urmă toate.

 

 

Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.

 

 

Când eşti sortită zilnic prin zodie cerească
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?

 

 

De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe,
Se scurse primăvara cu farmecu-i curat.
lar pasărea-ncântării numită tinereţe
Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat

 

Anunțuri

Vanitas vanitatum

 

Vanitas vanitatum

Omar Khayyam

 

Miresme cupe, harfe şi bucle aurii:
O, jucării sfărmate de Vreme, jucării!
Gând, faptă, renunţare, virtuţi căinţi şi rugi:
Cenuşi pe care Timpul le spulberă, – cenuşi…

Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc şi iarăşi sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei şi-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naşte, căci Dumnezeu nu moare.

Spuneţi-mi, ce aduse a lumii bogăţie?
Nimic. în mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie.
Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.

Crearea ta şi-a lumii, destinul ei şi-al tău
Sunt taine-aici şi taine vor fi în veci şi-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deşarte,
Căci pacea te-aşteaptă dincolo, -n negrul hău.

Cereasca boltă pare o magică lanternă
Şi soarele e lampa. lar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.

Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.

Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?

Fatală e şi-o briză când floarea-i invoalată.
Bea! Şi evocă-n noapte, cu luna laolaltă,
Popoarele şi evii stinşi rând pe rând sub stele.

A’ lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.